Bible

1 Când împăratu-a locuit În casa lui și a primit Odihnă de la Dumnezeu Care l-a izbăvit, mereu, De-ai săi vrăjmași, el l-a chemat 2 La sine, pe Natan, de-ndat’ – Care era supusul lui Și un proroc al Domnului – Zicându-i astfel: „Mă gândesc Că astăzi, când eu locuiesc Într-o clădire minunată, Chivotul Domnului stă – iată – Tot într-un cort, și nu e bine.” 3 „Domnul este, mereu, cu tine” – A spus Natan – „poți să lucrezi Exact așa după cum crezi.” 4 Cuvântul Domnului s-a dus – În miez de noapte – și a spus, Către Natan: „Să te pornești 5 La David, ca să îi vorbești. Iată ce-i spui robului Meu: „Așa vorbește Dumnezeu: „Tu crezi, oare, că reușești – Mie – o casă, să-Mi zidești, În care-n urmă, Eu să vreau Să intru ca, în ea, să stau? 6 Dar află că Eu – negreșit – În casă, nu am locuit, Din ziua-n care l-am luat Pe Israel și l-am scăpat Din al Egiptului ținut. Eu, nici o casă, n-am avut, Ci într-un cort, am locuit Atunci când am călătorit. 7 Prin orice loc, umblat-am Eu – Călăuzind poporul Meu – Vreo dată, s-a-ntâmplat cumva, Să întreb Eu, pe cineva: „De ce – din cedru – nu-ncercați, O casă, să Îmi ridicați, În care-apoi să dobândesc Putința ca să locuiesc?” 8 Spune-i, lui David, robul Meu: „Așa vorbește Dumnezeu: „De la pășune te-am luat Și din păstor, te-am ridicat, Mai mare, peste-al Meu popor. 9 Eu sunt Domnul oștilor Și ne-ncetat, te-am însoțit. Vrăjmașii, ți i-am risipit, Iar numele ți-am înălțat, Voind să fie așezat În rândul tuturor cei cari, Peste pământ, au fost mai mari. 10 Un loc anume, am dat Eu, Pentru întreg poporul Meu. În locu-acela, l-am sădit, Căci Eu – acolo – am dorit, Netulburat, ca să trăiască, Și nimeni să nu-l necăjească, Așa cum țineți bine minte, Că se-ntâmpla, mai înainte, 11 Sau chiar atunci când, în popor Era câte-un judecător. De-ai tăi vrăjmași, te-am izbăvit Și tihnă, Eu ți-am dăruit. Domnul, acuma, îți vestește Cum că, o casă, îți zidește. 12 Când zilele ce-s hărăzite – A fi, de tine viețuite – Se împlinesc, vei fi luat Și lângă-ai tăi părinți, culcat. Eu am să-ți dau un copilaș Și-am să-ntăresc, prin ăst urmaș, Împărăția-n Israel. 13 O casă, o să-nalțe el, Numelui Meu. Eu – pe vecie – Scaunul său, pentru domnie, Am să îl întăresc, căci iată: 14 El Îmi e fiu și îi sunt Tată. De face rău, îl pedepsesc Și cu nuiaua, îl lovesc. Nuiaua fi-va omenească, Iar lovituri ce-o să primească, Tot omenești s-or arăta. 15 Nicicând, nu se va depărta, De a sa casă, harul Meu, Precum s-a întâmplat când Eu, Pe Saul, l-am îndepărtat, Când al Meu har i l-am luat, Și-n locul lui – văzut-ai bine – Precum că te-am ales pe tine. 16 Casa și-mpărăția ta – În fața Mea – mereu vor sta, Iar al tău scaun de domnie Tare va fi, pentru vecie.” 17 Natan, la David, a venit Și-n amănunt, i-a povestit, Vedenia ce o avuse Și vorbele, de Domnul, spuse. 18 David, atunci, a alergat, La Dumnezeu și L-a-ntrebat: „O Doamne, Dumnezeul meu, Dar cine oare, pot fi eu? Ce-nsemnătate poate-avea, O casă, cum este a mea, Încât pe mine m-ai făcut Ca să ajung unde ai vrut – În locu-n care-acuma sânt – Printre cei mari, de pe pământ? 19 Și încă lucru-acest, văd bine Că prea puțin e, pentru Tine! Așa după cum îmi vorbești, Și-n viitor Tu te gândești La casa mea. Mi-ai arătat Bunăvoință, ne-ncetat, Și-acum, pe mine – care sânt Un muritor de pe pământ – Mă-nveți în ceea ce-a privit Lucrul ce fi-va împlinit! 20 O Doamne, Dumnezeul meu, Mai mult, ce pot ca să-Ți spun eu? Pe robul Tău, îl știi prea bine, Pentru că mă cunoști pe mine! 21 După cuvântul Tău cel sfânt – Și după inima Ta – sânt Aceste lucruri împlinite Și mie-acum, descoperite! 22 Ce mare ești Tu, Doamne al meu! Nu este un alt Dumnezeu Care să fie ca și Tine, Și-am înțeles aceasta, bine, Când auzit-am și-am văzut Toate pe câte le-ai făcut. 23 E, pe pământ, vreun neam la fel Cum e poporul Israel, Care a fost răscumpărat, De Dumnezeu, când l-a luat Să-l facă-a fi poporul Lui, Purtând Numele Domnului? Domnul, un Nume, Și-a făcut Și-n urmă, toți L-au cunoscut, Când din Egipt El Și-a luat Poporul, iar apoi i-a dat O țară mare, minunată, Din care-a izgonit, îndată, Popoarele ce-o locuiau Și dumnezeii ce-i aveau. 24 Pentru vecie – negreșit – Pe Israel l-ai întărit Și Dumnezeu – precum ai vrut – Pentru popor, Tu Te-ai făcut. 25 Acuma Doamne, fă să-Ți fie Rămas cuvântul, pe vecie! Cuvântul care l-ai rostit Față de-al Tău rob, împlinit Mereu să fie! Să veghezi, Ca după el doar, să lucrezi! 26 Numele Tău slăvit să fie, În tot pământul, pe vecie! Să spună orișice popor: „Iată, Domnul oștirilor E Dumnezeul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are.” Veghează Doamne, casa mea, Ca înaintea Ta să stea! 27 Căci Tu – Doamne al oștilor Și-al lui Israel domnitor – Mie mi Te-ai descoperit Și-n felu-acesta, mi-ai vorbit: „Necontenit, Eu te veghez Și-o casă îți întemeiez!” De-aceea, eu am îndrăznit, În fața Ta, să fi venit, Să Îți aduc închinăciune Și să-Ți fac astă rugăciune. 28 Acuma Domne, Tu – mereu – Ești singur Domn și Dumnezeu. Tot ce ai spus Tu este sfânt. Cuvintele-Ți, adevăr, sânt. Iată că Tu Te-ai îndurat Și al Tău har mi-ai arătat, Căci prin tot ceea ce-ai făcut Mie mi-l faci de cunoscut. 29 Acuma, Doamne, mă veghează Și casa-mi binecuvintează, Să dăinuiască pe vecie Și întărită să îmi fie În fața Ta, necontenit! Tu Doamne, mie mi-ai vorbit, Iar casa mea, în veci, va sta Prin binecuvântarea Ta.”